...Si daca ar avea curaj, ar fi fericita. Sta singura in pat si se gandeste la ea. Se gandeste la cate lucruri ar putea face, cate cuvinte ar putea spune..doar daca ar avea curaj. Cineva o intreaba "Esti fericita?". Buna intrebare. Ar putea spune ca da, ar putea spune ca nu, s-ar putea convinge ca da, s-ar putea convinge ca nu. Oare standardele fericirii se schimba odata cu omul? Oare ce o face acum fericita nu o va face si peste 2 ani? Oare zambetul care a fermecat-o si ochii aceia frumosi ce o priveau puteau s-o minta? Se spune ca atragem raul cu cat ne este mai frica de el. Dar se mai si spune ca n-ai cum sa castigi,daca nu risti. Dar nu risca. Ramane la ce cunoaste, desi in sufletul ei arde de nerabdare sa incerce alte orizonturi care ar putea-o face fericita cu adevarat. Ar putea primi ceea ce merita. S-ar putea trezi cu un zambet larg pe fata si bucura de fiecare dimineata. Poate ar primi acele atentii mici la care atat de mult tanjeste, acea preocupare a cuiva pentru ea. Acele gesturi mici care inseamna atat de mult. Dar sansele sunt ca ploile de vara: scurte si trecatoare. A lasat-o sa plece, desi stia ca nu e bine. Dar poate de sansa ei va sti sa profite altcineva, cineva care poate are mai mare nevoie decat ea.
Gandurile au adancit-o intr-o tacere deplina. Priveste pe geam, vede luna. Luna plina, alba, pura si totusi atat de misterioasa.Vede tot si totusi nu spune nimic. Uitandu-se la luna adoarme. Viseaza...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu