Il vad zi de zi. Ma trezesc dimineata din cauza desenelor animate la care se uita cand se pregateste pentru scoala si seara ma cert cu el din cauza faptului ca eu vreau sa ma uit pe AXN si el pe Disney Channel. Mi-a zis ca nu exista zi in care sa nu tip la el, ca e obisnuinta, dar ca ma iubeste si sunt cea mai buna sora. Mi-a alungat toate problemele. Asa cum face atunci cand ma ia in brate sau cand ne jucam impreuna. Creste langa mine si am momente in care nici nu-l observ. Si totusi pentru el eu sunt un exemplu. Si ma iubeste. Cand il vad cat de mult a crescut, nu-mi vine sa cred. Au trecut 10 ani de cand il uram pentru ca toata atentia era indreptata asupra lui. 10 ani de cand era un ghemotoc mic si cu par negru care plangea. Si dupa acesti 10 ani nu-mi imaginez cum ar fi fost viata mea fara el. Nici nu concep ca ar putea pati ceva. Inca incerc sa ma obisnuiesc cu gandul ca e baiat si va creste, si va iesi la intalniri, si va duce flori fetelor si va face inca multe alte lucruri pe care nici nu vreau sa mi le imaginez. Va deveni un barbat, va avea o cariera, dar pentru mine va fi mereu acelasi baietel care plangea si pe care nu ma lasa mama sa-l tin in brate, de teama sa nu-l scap. Nu exista om pe aceasta lume pe care sa-l iubesc mai mult decat pe el (poate doar mama, dar e negociabil). Se zice ca atunci cand n-ai un batran langa tine, sa-l cumperi. Eu spun ca atunci cand n-ai un frate, sa-l cumperi. Fratii sunt prieteni neconditionati si familia care va ramane atunci cand ceilalti nu vor mai fi. Fratii sunt cei cu care te certi, te bati si seara ajungeti sa mancati din acelasi bol de floricele, uitand-va la un film sau la desene (in cazul meu). Mi se pare cel mai frumos baiat de pe planeta, e cuminte, e...fratele perfect. Viata mea ar fi foarte trista fara el.
